28 mai - Impresii la cald dupa concurs
S-a incheiat a 3-a editie Hercules Maraton. Am avut si noi maratonul nostru alaturi de voi cei 346 de participanti care ati alergat sambata. Voi ati terminat victoriosi cand ati trecut linia de sosire, noi mai avem de parcurs ultimul kilometru.
Suntem siguri ca sunteti foarte nerabdatori sa vedeti cat mai curand clasamentul final pe site si bineinteles vreti sa vedeti cat mai multe poze din timpul concursului in care doriti sa va regasiti fiecare dintre voi. Am avut si filmari la start, pe traseu si la sosire, la un moment dat dupa montaj vor aparea si acestea.
Va cerem doar putina rabdare, noi ieri am ramas inca zona, am impartasit cu toti voluntarii nostri bucuria acestui eveniment ca sa aflam si noi cum a fost pe traseu, am avut mult de lucru sa impachetam tot echipamentul folosit si acum trebuie sa-l recuperam. Ieri nu am avut acces la Internet pe valea Cernei, abia astazi putem pune primele stiri pe site.
Gasiti in sectiunea "Clasament" o prima versiune a clasamentului final, dar in zilele urmatoare il vom actualiza cu timpii din punctele de control intermediare.
Ne bucuram ca ne-ati onorat cu prezenta voastra si ati venit sa alergati in ciuda prognozelor ce nu sunau prea imbucurator. Pana la urma vremea a tinut cu voi cei ce-ati venit sa alergati, vremea nu a fost ideala, insa a fost potrivita pentru alergare. Nu la fel a fost si traseul de concurs, stim ca a fost foarte greu din cauza noroiului, insa muncile lui Hercules nu sunt deloc usoare :)
25 mai - Ultimele inscrieri
Cei care nu ajung deseara pana la ora 23 si nu au apucat sa se inscrie online sunt rugati sa procedeze dupa cum urmeaza: In intervalul orar 20 - 21 sa trimita un SMS la numarul meu, 0722599386 cu urmatoarele date: Nume, Prenume, Data nasterii, maraton sau semimaraton (categoria de varsta o calculam noi in functie de data nasterii), marime tricou, serie si nr de buletin, adresa si ora aproximativa la care veti ajunge la Dumbrava. Eventual dati si un telefon dupa ce ati trimit SMS sa fiti siguri ca a ajuns mesajul. In felul asta noi putem pregati kitul de inscriere si cipurile inainte de 23 si ridicarea lor o faceti ori cand ajungeti daca mai e cineva la "inscrieri", ori sambata dimineata in intervalul orar 7-8.
24 mai - Starea traseului si ultimele inscrieri
Marti a plouat torential dupa care miercuri si joi nu a mai plouat in zona traseului cu o singura exceptie de 10 minute. Astfel traseul se prezinta cu noroi, dar nu in masura in care ne asteptam tinand cont de vremea din ultimele zile din Timisoara sau din alte zone ale tarii. Concursul se va desfasura in concordanta cu orele si regulamentul anuntat anterior pe site. Ultimele inscrieri se pot face vineri intre orele 17 si 23. Sambata dimineata intre 7 si 8 se pot face doar validari ale unor inscrieri online si se poate ridica kit-ului de concurs. Sambata nu se fac inscrieri suplimentare ! De asemnea transferul de la categoria de maraton la cea de semimaraton sau invers este posibil doar vineri. Va asteptam in Valea Cernei !
15 mai - Inscrieri la fata locului
Cei care doriti sa achitatiti taxa de inscriere la fata locului va puteti inscrie online, astfel pachetul de start va fi pregatit, iar declaratia pe proprie raspundere va fi gata completata pentru semnat. In acest caz puneti la dovada platii orice poza de dimensiune mica. Formularul online va fi disponibil pana luni 21mai.
26 apr - Puteti accesa forumul Hercules
Daca aveti intrebari pentru organizatori sau doriti sa comunicati cu alti participanti pe orice subiect legat de Hercules, puteti folosi forumul: http://www.alternativetm.ro/herculesforum
15 feb - S-a dat startul inscrierilor la editia a III-a 26.05.2012
Detaliile se gasesc in sectiunea de "Inscriere".
15 feb - Mountain Running International Cup
Din acest an Hercules Maraton va face parte dintr-un prestigios circuit international de 10 concursuri de alergare montana din Spania, Franta, Italia, Grecia, Slovenia, Anglia. Din Romania sunt incluse 2 concursuri: EcoMarathon si Hercules.
Detaliile privind acest circuit, precum si regulamentul, le gasiti pe site-ul oficial: http://mnric.com/
8 feb - Din 15 februarie incep inscrierile
Din 15 februarie va veti putea inscrie la Hercules Maraton.
Taxe de inscriere: 15 februarie - 31 martie - 65 lei, 1aprilie - 11 mai - 85lei, 11 mai - 25 mai - 100lei. Taxa de inscriere este identica la ambele sectiuni: maraton sau semi-maraton.
In primele 2 transe de inscriere, pana in 11 mai va veti putea inscrie on-line si veti putea achita taxa de inscriere prin transfer bancar, prin ordin de plata sau cash pentru cei ce locuiesc in Timisoara. In ultima transa de inscrieri, dupa 11 mai va veti putea doar inscrie on-line, urmand ca taxa de inscriere sa o achitati la locul de desfasurare al concursului vineri 25 mai, cand se vor valida inscrierile on-line. In dimineata concursului sambata 26 mai nu se vor mai face inscrieri.
Vom reveni in curand cu detalii privind modalitatile de plata, le veti gasi in sectiunea de Inscrieri.
7 feb - Hercules Maraton editia a III-a 26.05.2012
Incepe numaratoarea inversa pentru a 3-a editie. Noi incepem pregatirile, voi incepeti antrenamentele.
Initial data anuntata a concursului a fost duminica 27.05, insa ne-am gandit la voi concurentii, cei aflati mai departe de vestul tarii si nu doar ei si am revenit la ziua de sambata, asa cum a fost in editia din 2011.
Asadar sambata 26 mai va asteptam la start!
Copyright © 1998-2025 Alternative TM Toate drepturile rezervate.
Web design si web development de Mioritix Media // agentie web din Timisoara